tânără de 18 ani, din Vaslui, a murit din cauza COVID-19, fiind cel mai tânăr dintre pacienții decedați în ultimele 24 de ore
Ea avea mai multe comorbidități.”Conform datelor oferite de Spitalul Municipal din Vaslui, pacienta în vârstă de 18 ani, care învăța la liceul cu program sportiv din Vaslui, a fost internată în data de 30 noiembrie în stare generală alterată, cu insuficiență respiratorie acută, formă severă și pneumonie acută virală SARS-CoV-2 cu afectare pulmonară în procent de peste 75%. Pacienta a primit tratament corespunzător specific conform protocolului în vigoare, inclusiv oxigen prin ventilație non-invazivă, ulterior, pacienta a fost intubată urmând să fie transportata în secția de Terapie Intensivă a SCJU Iași, dar starea acesteia s-a deteriorat rapid, pacienta suferind stop cardio-respirator neresuscitabil. De asemenea pacienta avea comorbidități grave”, a declarat, duminică, Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Iași.
În județul Iași, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS-CoV-2, 13.982 de persoane, dintre care 13.468 de adulți și 514 copii.Până duminică au fost vindecate 7.442 de persoane, iar 403 persoane au decedat, dintre care 12 în ultimele 24 de ore.
